Deportarea evreilor din Cernauti în 1941

Dela ora sase dimineata am carat tot ce s-a putut cara. Strazile care duceau inspre Gheto erau inpauzite de legaturi ale facute din fete de perne sau cearceafuri.

Populatia evreiasca din Cernauti isi parasea casa, masa, patul. Locuinta la tante Frieda a devenit un adapost temporar neincapator. In curte la vecini a venit rudele, era un dute-vino. La ora sase seara am trecut granita improvizata care despartea orasul de Gheto. Cine ar fi intarziat era pasibil de pedeapsa.

In luna octombrie 1941 mereu aparea un ordin: astazi data de…strada cutare pleaca. Ca sa nu plecam ne mutam in alta strada care nu pleca inca. Tante Frieda cu unchiul David si fiul lor, Sigi, au plecat deja. Noi am ramas inca. Am stiut ca o sa ne vina randul si noua.

Locuinta lui tante Frieda devenise pustie. Mama a cumparat doi litri de lapte si a pus la fiert intr-o cratita mare care a ramas pe soba. Fiind in Lagar si suferind de foame, acest lapte m-a urmarit si m-a obsedat mult timp.

Mama Yetti Bendit (Klinger, Frimat; 1905-1979), mama lui Erna Mai multe despre Yetti si Cernauti (engleză)

Unchiul Hermann cu tante Ana si fiul lor, Didi, erau sa plece o zi mai devreme. Unchiul Hermann a vrut sa plece cu prietenii lui impreuna. Totusi prietenii lor au plecat o zi inainte din cauza ca mama nu era inca gata de plecare. Unchiul Hermann a preferat sa fie impreuna cu familia. Asta nu l-a impiedicat sai reproseze lui mama care era sora lui: Vezi, din cauza ta noi nu am putut pleca impreuna cu prietinii mei.

Au venit zile grele, am trait din ceea ce vindeam. O rochie o paine, o camasa o paine sau faina si cartofi. Mama a fost cumpanita, a spus: daca mancam mai mult, na sa putem rezista, nu vom putea supravietui. Intr-adevar am rezistat doi ani si jumatate pana au intrat Rusii care in felul acesta neau salvat viata. Asta a fost in luna Aprilie 1944, ne-am pregatit de plecare acasa, ce plecare? Am mers o suta de kilometri pe jos. Eu am fost cateva luni dupa Bauchtyphus² totusi am fost foarte slaba, lipsita de puteri.

Din cauza mea nu am putut face mai mult de 14-15 kilometri pe zi. Innoptam in cate o casa goala iar a doua zi iarasi la drum.

Cealalta suta de kilometri am facut cu trenul, dar vai de acest voiaj. Nu odata soldati Rusi ne-a dat jos din tren. Cand in sfarsit am trecut podul peste Prut si am intrat la Cernauti, nea intampinat o mama care astepta pe fiica ei sa se intoarca din Lagar. Probabil aceasta mama a intrebat pe fiecare care intrase la Cernauti. Intamplator noi am putut sa-i spunem ca fiica ei este sanatoasa si e pe drum inspre casa.

Am intitulat aceasta povestire: "Unchiul Hermann si Prietenii Lui" din cauza ca el a regretat ca din cauza mamei mele, el cu familia lui trebuia sa se desparte de prietenii lui. Prietenii lui nu au avut insa noroc, au fost trimisi la Bug, de acolo nu era intoarcere. Teritoriul intre fluviile Nistrul si Bug se chema in timpul Holocaustului: Transnistria.

Prietenii lui unchiul Hermann au avut nenorocul sa plece cu un tren (de marfa bineinteles) care le-a dus la pieire.

Deacea, la orice ocazie unchiul Hermann ii spunea mamei mele: vezi Yetti, datorita tie mai suntem azi in viata.

Rik³